Emi Cristea

Brasovul, asa cum ne place

2007-04-21T09:54:00.000+02:00

Foto 1: Braşov, vechi şi nou ...
Foto 2: Tâmpa (955 m)

Foto 3: Orasul nou (Calea 13 decembrie)
Foto 4 : Piata Sfatului, asa cum se vede pe pe Vf. Tâmpa (955 m)

La Antena 1

2007-04-21T08:07:00.000+02:00

15 aprilie 2007 :: Grădina Zmeilor (Sălaj)

2007-04-19T12:49:00.000+02:00

14 aprilie 2007 :: Senin de Ţibleş

2007-04-19T12:45:00.000+02:00

Ziua Pământului, la Braşov

2007-04-17T20:47:00.000+02:00

În perioada 20 - 22 aprilie, asociaţiile de turism montan Mai SUS şi Floare de Colţ, din Braşov, împreună cu:
- Colegiul de Ştiinţe ale Naturii "EMIL RACOVIŢĂ" (coordonatori: prof. Cristina Mihalcescu şi Georgeta Sima),
- Colegiului Tehnic de Construcţii şi Arhitectură "Christian Kertsch" (coordonator: Claudea Trofin),
- Centrul Cultural REDUTA
- URBAN SA
- sponsori: BRD Groupe Societe Generale, ProCredit Bank Romania, Orangina, SC Luci Pol SRL Râmnicu Valcea şi
- parteneri media: Antena 1 Braşov, Radio 21 Braşov, Transilvania Expres, Alpinet.org, 24-Fun organizează acţiuni dedicate ZILEI PĂMÂNTULUI.

Această manifestare presupune:
- Ecologizare traseu pe muntele Tâmpa; = Expoziţie de afişe ecologice;
- Activităţi de team building (doar pentru elevi) coordonator: Claudea Trofin;
- Videoproiecţie cu tematică: "Brandul Romaniei: gunoaiele", realizator Emi Cristea;
- Invitat special: Dan Dinu (CPNT Brasov) cu un material cu tematică ecologică;

Activităţile de team building, expoziţia şi videoproiecţiile vor avea loc la Centrul Cultural REDUTA, str. Apollonia Hirscher, nr. 8.Vă invităm sâmbătă, 21 aprilie 2007:
- ora 09.00 - Piaţa Sfatului, la fântână, pentru ecologizare traseu pe muntele Tâmpa;
- ora 18.00 - la Centrul Cultural REDUTA, pentru videoproiecţii, intrarea liberă.

Incendiu în Ţibleş

2007-04-17T15:04:00.000+02:00

A fost un week-end cu multe incendii in padurile tarii (Apuseni, Mehedinti, etc.) Din nefericire am avut si noi parte de unul, in tura din Tibles.
Dupa o iarna un prea grea, primavara a scos la iveala un covor vegetal uscat de atata soare, fara protectia zapezii de peste iarna ... De la o buturuga arsa de ciobani, acum vreo doi ani, a fost de ajuns ca razele soarelui sa aprinda iasca si cenusa, pentru a porni un adevarat foc in padure. Coborand de pe Tibles, am vazut fumul, dar credeam ca or fi facut oamenii foc, jos, pe vale ...

(Foto: Emi Cristea)

Ajunsi in dreptul valvataii am descoperit ca problema este destul de serioasa. Paul a sunat la 112, si asteptand sa vina pompierii ne-am pus pe stins focarele. Din pacate, cei trei padurari sositi, cu doua sape si un topor, nu reprezentau asteptarile noastre. Iar prima lor grija a fost sa ne acuze pe noi ca am fi dat foc padurii ... Tipic romanesc ...
Vazand ca nu facem fata incendiului, au mai chemat cativa oameni, ajutati de tigani, sa vina sus la incendiu. Dar nici la acestia grija de a ajunge cat mai repede sus, nu a fost prea mare.
Pana la urma ne-am ales cu cateva ore de munca patriotica, cu plamanii obositi de fum, cu suprapantalnonii mei arsi, cu nervii intinsi la maxim ... si fara vreun cuvant de multumire ... dar cu toata ziua stricata !

(Foto: Tya Afrim)

PS: Pe valea Somesului, langa Ileanda, intr-un mijloc de padure, aceeasi situatie "incendiara". Am vazut fumul, din masina, in timp ce mergeam spre Jibou.

Bine te-am regasit, orasul meu ...

2007-04-16T13:25:00.000+02:00

Bine te-am regasit, Brasov. Intors din frumoasa calatorie prin nordul tarii, imi indreptam pasii, dinspre gara, spre job ... dar nu m-am putut abtine, sa nu scot aparatul fotografic, din geanta ...

Biserica din Groşii Ţibleşului

2007-04-15T14:06:00.000+02:00

Cum cobori de pe Tibles, dupa ce mergi kilometri intregi, pe Valea Bradului, intalnesti un sat mare, cu case bogate, si cu multa lumina prin gradini ... este satul Grosii Tiblesului ... cu o frumoasa biserica, in centrul localitatii.

Ruinele imperiului :: Porolissum

2007-04-13T21:18:00.000+02:00

Magura Moigradului si masivele Pomat si Citera sunt marturiile fragmentarii si scufundarii inegale a fundamentului cristalin. Magurile mai sus amintite, aceste bastioane naturale de aparare, au constituit arealul de dezvoltare al celui mai faimos oras roman de pe teritoriul nord- vestic al Romaniei, respectiv Porolissum. Istoria comunei este strans legata de prezenta orasului roman Porolissum pe teritoriul ei.

Foto 1: Drumul Roman (probabil cel ce lega castrele Porolissum si Romanasi, de Napoca, si mai departe spre Italia), inca mai apare la suprafata, traversand satul Stâna. Multi locuitori si-au facut fundatiile de la case, din ruinele Imperiului Roman. Aici este portiunea ce traverseaza cimitirul satului Stâna.

On the territory of the commune there existed the Roman capital, Porolissum. In 200 A. D., under the reign of Septimus Severus, the military centre of Porolissum obtained the townlet title. Then it became an important military, economic and social centre of the region and it also remained the capital of Dacia Porolissensis. We can still admire the ruins of two Roman amphitheatres and of a church, along with many protecting walls and towers.

Complexul militar de la Porolissum a fost ridicat la rang de municipiu in anul 200 d. C., in timpul imparatului Septimius Severus, devenind un important centru militar, economic si social al regiunii, pastrandu-si rangul de capitala a Daciei Porolissensis. Pe un teritoriu de cca. 200 de hectare se pot si astazi admira ruinele a doua amfiteatre romane, ruinele unor temple si constructii publice si civile, ziduri si turnuri de aparare si multe altele. Descoperirile arheologice facute aici fac cinste acestei parti de tara prin expunerea lor in mari muzee din tara si din lume. Desi prezenta locuirii dacice pe aceste meleaguri a fost pusa in evidenta prin asezari bine constituite cu mult inaintea ocupatiei romane, prezenta castrului roman si a drumului imperial ce leaga Napoca de Porolissum au dus la o evolutie ascendenta a asezarilor marginale, schimburile intre unitatile tribale dacice si colonistii romani fiind evidente.

Foto 2: Poarta Praetoria (intrarea pentru oficiali si singura poarta reconstruita) se afla pe latura NE. Poarta Praetoria avea o pozitie dominanta fata de portile laterale (Dextra si Sinistra) care erau situate mai in panta si ceva mai jos, iar poarta cea mai mica (Decumana porta) se afla chiar la baza pantei, spre amfiteatru.

Foto 3: Amfiteatrul, cel mai mare din estul Europei avand diagonala arenei de 64 m, a inceput sa fie reconstuit, dar a ramas neterminat. Tot ce se descopera acum se astupa la loc, bineinteles dupa ce s-au facut cercetarile si schitele de rigoare.

Foto 3: Satul Moigrad.

Foto 4:
Foto 5: In orasul roman Porolissum, in care stationau trupe militare cu rol de aparare, "memoria pamantului" pastreaza de peste 1800 de ani urmele drumurilor romane si al sanctuarelor, templelor, comandamentului militar, locuintelor militarilor si civililor, amfiteatrului, precum si ale Portii principale - Poarta Praetoria

Foto 6-7: Detaliu interior din Poarta Praetoria.
Anul 120 – O diploma militara descoperita la Porolissum mentioneaza, pentru prima data, un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus;

Foto 8-9: Padurile mesesene de langa Moigrad, invadate de campuri mari de leurda.

Foto 10-11: Dupa 1800 de ani, gasesti barbatii moigradeni, trebaluind de primavara, in preajma ruinelor imperiului roman.

Castrul de la Porolissum (Pomăt) este situat pe o panta accentuata cu suprafata denivelata, dar de pe aceasta panta se putea tine sub observatie o mare parte din trecatoare spre vest si se puteau observa o buna parte din turnurile de panda si semnalizare. Ca mai toate castrele, si cel de la Pomat are forma patrulatera, avand dimensiunile de 250x300 m. Colturile sunt orientate pe directia punctelor cardinale principale. Laturile lungi sunt orientate SE-NV. Este cel mai mare castru pentru trupele auxiliare din Dacia si cel mai bine cunoscut monument de arhitectura militara de la Porolissum.

Foto 12: Magura Moigrad, vazuta din interiorul orasului Porolissum.
Dacia Porolissensis a fost cea mai nordica provincie din Dacia Romana. Culmea Mesesului constituia limesul nordic al Imperiului, dincolo de el ramamand Dacii liberi. In razboiul impotriva iazigilor, luptele conduse de Turbo au fost purtate in Vestul Muntilor Apuseni si al limesului mesesan. Conform diplomei militare descoperite la Gherla, datata in 123, se mentioneaza lasarea la vatra, in cel tarziu 119 a unor contingente din patru unitati auxiliare de cavalerie (trei alae si o cohors equitata) stationate in Dacia Porolissensis si Pannonia Inferior.
Primul procurator al provinciei Dacia Porolissensis cunoscut - Livius Grapus - este atestat mai repede, in diploma militara de la Gherla din 10 august 123. In 133 se cunoaste dintr-o alta diploma militara descoperita tot la Gherla, procuratorul Flavius Italicus.
Cu anul 166 s-a deschis una dintre cele mai grele perioade pentru Imperiu ; datorita conspiratiei tuturor popoarelor din Illirycum pana in Gallia au inceput razboaiele marcomanice, la care au participat si cvazii, lacringii, burii, roxolanii, costobocii si altii. Pax Romana instaurata de Augustus a fost puternic zguduita.Teritorii intinse din Dacia sunt afectate de razboaiele marcomanice, incepand cu a doua jumatate a anului 167, atat in Dacia Porolissensis cat si in Centrul regiunii transilvane. Porolissumul nu reuseste sa opreasca invazia, cele doua castre de aici suferind pierderi. Parasind aceste teritorii, neamurile barbare s-au indreptat spre zona aurifera.

Stâna: amintiri dintr-o copilărie (partea 1)

2007-04-08T22:58:00.000+02:00

Au trecut ceva de ani de cand nu mai ajunsesem acasa. S-au schimbat multe in acest coltisor din universul meu. Oameni ce nu mai sunt; chipuri nescunoscute; copii deveniti barbati sau femei. Casele in care batranii si-au dat duhul au inceput sa se prabuseasca, sub fundatiile subrede, facute pe un teren mereu miscator.
Dar satul inca traieste. Prin putinii oameni care au mai ramas. Este coltul de rai al copilariei mele ...

Foto 1: O parte din sat, cu biserica cea noua. Daca te urci pe Ijileu (dealul de unde se anuntau "stirile" in sat, pana acum vreo zece ani; se urca gornistul sus, si urla de rasuna pana in vale spre Chichisa), poti cuprinde din priviri toata localitatea.
Foto 2: Bunica. Un zambet cald. O copilarie, in mainile ei.

Foto 3: Primavara la marginea Stânii ... cum urci de la Badea Gheorghe din Deal, spre Berindei (Popasul Romanilor), pe drumul proaspat asfaltat, ce leaga satul de soseaua nationala.

Foto 4: Panorama asupra Stânii, de pe Ijileu.

Foto 5: Valea Stânii (la aval se mai numeşte Valea Chichişii), si satul, adăpostit in groapa de sub Meseş (Măgura Stânii - 710 m)

Foto 6: Muguri de măr prin livezile stânenilor

Foto 7: În vecini. Livadă jăcenilor.

Foto 8: Un nou locatar în curtea bunicii. Bujor, vesnicul scandalagiu din miez de noapte. N-am putut dormi pana la 3 noaptea din caza poftei lui de dialog cu dulăii din vecini ...

Foto 9: Detaliu din Biserica ortodoxă din Stâna.
Foto 10: Detaliu din Strada broscarilor. Asa sunt numiti locuitorii din partea de jos a satului. Prin adoptie, am fost si eu un broscar, in copilarie.

Foto 11: Cotcodăcitoarea vecinilor

Foto 12: Amintirea străbunilor. Crucile mortilor incep sa se pravale inspre sat, sub amenintarea pamantului miscator.Foto 13: Flori de păr, la Badea Petre de la Porolissum

Foto 14: La hotarul dintre satele mesesene, Stâna si Jac.

Foto 15: Muguri de meri. Incet, incet, primavara isi aduce tot arsenalul ...

A fost o asteptata si placuta revedere ... Un om si un sat ... o copilarie si o casa. Un suflet de munte si un munte. Si acum mi-am dat seama de ce am iubit muntii ...

Am crescut la umbra lor ...

La lelea Mărie, din Druia

2007-04-07T15:33:00.000+02:00

Din capatul de sus al satului Stana (spre est, acolo unde te indrepti spre hotarul cu Jac), trec pe langa Padurea Blidaroaiei, unde cativa sateni ignora Sambata Mare pentru a-si insamanta culturile de primavara. Te lasi usor, in stanga, cum cobori, intr-un faget rar si placut mirositor, indreptandu-te spre Valea Druii, fara sa iti imaginezi ca acolo vei da de un mic colt de lume, in care-si traieste batranetile, Lelea Mărie din Druia.

Foto 1: Cohea casei vechi

Foto 2-3: De primavara

Foto 4: Albinarit primitiv

Foto 5: Paznicul din Valea Druia

Foto 6: Lelea Mărie din Druia. Isi duce traiul, de ani de zile, intr-o fundatura de munte, acolo unde paraul Druii isi duce firavele ape, de sub Meses, spre apele Agrijului.

Foto 7: Vechea casa din Druia

La 28 de ani

2007-04-04T23:23:00.000+02:00

30 martie 2007. In Saua Jigoria, din Muntii Tarcu. Ma pregateam pentru a implini 28 de ani, cateva zile mai tarziu :)

Primii pasi

2007-03-17T21:09:00.000+02:00

Dupa 14 ani de drumetii, pot spune ca ... pentru a ajunge sus, intotdeauna trebuie sa pleci de la "Primii pasi ..."

Poftiti in vagoane ...

2006-12-19T13:55:00.000+02:00

16 decembrie 2006 :: Planul Inclinat

Trenuletul din padurile Covasnei
Foto: Laurentiu Barza

Drum de munte ... drum de fier

2006-12-17T21:06:00.000+02:00

16 decembrie 2006 - Planul inclinat, Covasna

Am vrut sa ajungem pe Lacauti (1777 m alt) in Muntii Vrancei, dar din cauza unui raliu local (care a blocat circulatia rutiera pe Covasna - Comandau), nu mai aveam timp sa parcurgem traseul propus. Varianta de rezerva s-a dovedit extraordinara ... intalnind ceva ce nu mi-am imaginat vreodata ...

Foto 1: Poftiti in vagoane ...
Foto 2: De-acu` zeci de ani ...
Foto 3: Atentie, vine trenul ...

Cafeaua de dimineata

2006-12-15T14:07:00.000+02:00

15 decembrie 2006
La ora cafelei de dimineata, un rasarit mai ciudat ...
Brasov, Racadau ...

-----------

Poteci necunoscute - Siriu (Bocarnea)

2006-12-11T08:01:00.000+02:00

9 decembrie 2006 :: Poteci necunoscute - Siriu (Bocarnea)

Dupa ultimele tura de toamna, ajunsesem la concluzia ca pentru noi, frontala a devenit echipament obligatoriu. Ziua e scurta, plecarile noastre sunt tarzii … a devenit un tipar, din care chiar daca nu reusim sa evadam, ne place sa-l traim. Hehe.
Am vrut Siriu. Am vrut sa-mi aduc aminte de o tura veche, de acum ceva ani, cand traversasem din Valea Dalghiului, Ciucasul, pana peste Tataru – Siriu, iesind in Valea Buzaului pe la Crasna. Daca atunci fusese dupa ultima zapada, acum o cautam cu lumanarea, inaintea primei zapezi serioase. Ce inca se lasa asteptata. Urma sa fie o zi grea, grea … Pe la ora noua si jumatate reusim sa iesim din Brasov. Ca intotdeauna, jumatatea studenteasca … sau cum se spune. Dupa Intorsura Buzalui ma napadesc amintirile. Trecem prin Zabratau si Crasna, aducandu-mi aminte de autobuzul ticsit ce ne-a scos pe vremuri din bucluburi, de jungla de pe Valea Crasnei, pe unde mergeam sarind tot peste copaci doborati de furtuni. In fine … incercam sa ne dam seama pe unde ar trebui sa facem intrarea spre Valea Izvorul Negru, de unde voiam sa abordam Siriul. Din pacate, harta, destul de pacatoasa, ne dezorienteaza de la inceput, si pe la Stanca Tiharaului ne dam seama ca am gresit, fiind nevoiti sa ne intoarcem. Pana la urma, ceea ce vazusem inainte de Gura Siriu, era podul de acces peste lacul Siriu (care incepea cumva mai jos). Ca un facut, de abia ajunsesera aici si Tibi, cu TheO si Carmen, colegii din Bucuresti. Incepusem cum se poate mai prost … cu dezorientari hihi. Este 11 ceasul, si nu mai pierdem vremea. Avem de urcat o diferenta de nivel de 1000 metri, si ziua-i scurta. Chiar dupa pod, gasim marcajul Carpatilor, banda rosie, care pare destul de proaspat … ehh, ne gandim ca o sa ne fie destul de usor, daca a fost proaspat remarcata zona. De-am fi fost si noi mai atenti, in schimb … Evitam primele serpetine ale drumului forestier (pe care scrie ca este cel de contur al lacului), si pe o poteca pieptisa urcam pret de cateva minute. La iesirea, sus, in drum, mai vedem cateva minute marcaje, dupa care luam in piept un drum forestier (asa am crezut noi, la inceput), care-l consideram ca trebuie sa fie cel de pe Paraul Negru. Ehh, daca drumu`i bun, il tinem tot asa. Am pornit de la inceput tare, si se vedea asta dupa primele minute, cand am inceput cu totii sa ne debarasam de haine. Ne insiram, toti paisprezece, pe drum la deal, avand grija sa nu tragem vreo tranta pe gheata ce se formase de ceva vreme prin zona. Padurea aerisita, de foioase, ne incanta, si ne da un aer de liniste. Cat de binedispusi putem fi … Dupa jumatate de ceas de urcat, ne oprim sa adunam tot grupul. E cald, desi e 9 decembrie, si suntem aproape toti la tricouri. Drumul a cam disparut, mergem doar pe urmele unui drum de exploatare cu TAF-uri. Marcajul nu-i pe nicaieri, dar convenim sa ne orientam in teren dupa culmi, ca tot sus ajungem. Prin gheata de pe poteca se disting multe urme de animale, cele mai dese parand a fi cele de urs. Deh, pe aici e cam patria lor … pustietaturi mari, case izolate, stane … sa-si tot traga cate-un habitat pe aici. Da`i zi, suntem multi, asa ca de ce frica !? Mergem inainte … Parasim firul vaioagei pe care am urcat, si luam stanga pe o poteca firava, trecand si pe langa un prepeleac. Semne clare ca nu suntem chiar atat de rataciti pe cat s-ar parea. In capatul de sus al drumului vedem o culme destul de insorita, din care se lungeste mult in sus un varf mai proeminent. Cam pe acolo ar fi drumul nostru. Dar stai sa ne vedem in culme, si-om alege ce sa facem mai departe. Pe poteca turistica clar nu suntem, si banuim ca am fi pierdut-o mai spre dreapta, indreptandu-ne spre culmea ce separa Paraul Negru de Izvorul Bradului … ohh cat de mult greseam (aveam sa aflam asta abia seara). Ajunsi in culme, poteca clara se pierde, lasand loc doar incertitudinilor. Doar un copac scrijelit ne arata ca suntem pe drumul ce bun. Insemnul era clar (“Stroie, f…t bine”). Suntem in Romania, deci n-am gresit prea mult drumul. Pe culmea impadurita cu foioase, incepem sa urcam usor usor, spre inaltimi. Dupa cateva minute, ne trezim sub un varf mai impunator. No, de aici trebuie sa vedem ce facem. In stanga, se ghiceste o culme insorita, cu cateva placuri de brazi intre foioase, si cu trei catarge mai impunatoare, de brad, iesite din normalitate. Dibuim ca ar trebui sa fie culmea marcata cu punct rosu, ce vine dinspre lac, dar sigur nu va fi asa. Oricum, initial ne hotaram sa traversam de-a coasta, dar nimerind intr-o zona cu bolovani multi, si tufe destul de increngate intre ele, hotaram sa luam totusi de-a pieptul muntele. Cele zece minute de urcat au scos totul din noi. Pe o panta din asta am mai urcat doar in Casini, in august, tinandu-ne de crangi, copaci, pietre, avand grija sa nu alunecam printre frunze. Dar am iesit sus, sub o stanca, cu Bogdan, si ocolom, pentru a scapa de salbaticie. Dupa cateva serpentine, prin padurea virgina, iesim pe un varf de munte, insorit, intr-o padure rara de fag, unde prima reactie este sa ma pun in fund, si sa-mi trag sufletul, astepandu-i pe ceilalti. De aici ii baiu` mai mare. Nu trebuie sa pierdem culmea, ca e cam lata, si de multe ori nu poti trece printre crengile copacilor, avand tendinta sa ocolesti zona mai rea. Dar dupa ce ne adunam cu totii, ne hotaram sa continuam. Printre varfurile copacilor ghicim doua varfuri mai inalte. Ohhh, abia acolo e Bocarnea. Incet incet, prin padure, reusim sa tinem o poteca neclara, care de multe ori pare buna, pentru a se pierde pe anumite portiuni. Cu atentie resusim sa n-o pierdem si noi, iar dupa un sfert de ceas … surpriza. Din stanga, ne-a ajuns poteca marcata cu banda rosie. Uhh de dezorientati eram. Tot timpul, pana aici, ne gandeam ca suntem in stanga ei, pe unul din firele de vale ce ies sub Coltii Bocarnei. Iar ajunsi aici, ne-am dat seama ca noi tot pe dreapta am urcat, ratacind de la bun inceput zona. E bine ca am regasit-o. Marcajul este asa cum ne asteptasem de jos … des si proaspat. Prin urmare, consultand harta, noi reusisem sa luam de-a dreptul Dealul Scurt (1181 m), prin zona cea mai salbatica a lui. Ehh, se main intampla. Dupa cateva minute, in care voia buna revenise printre noi, iesim in larga poiana de la Dosul Muntelui, unde fusese mai demult o stana (se vedeau urmele in iarba mare, ce pe alocori prinsese mai mult buruienis, semn al trecerii pastoritului prin zona). No ce bine, acum putem lua pauza de masa. Ne insiram bunataturile prin iarba, care mai bune, care mai nebune. Daca tot m-a facut TheO sa car primusul pana aici, sa-si manance ciorba de fasole calda (carase conserva in cateva ture, si cam saturat de ea, asa ca sosise si momentul ei … sa dispara), am pus-o si eu de o ciorba cu taietei, facuta cu zapada topita (doar nu era sa risipim putina apa ce o aveam cu totii). Pe la ora doua, reusim sa ne ridicam oasele din iarba moale si inalta. Avem totusi de urcat un varf. Plecam, ghidati de marcaj, si dupa ce mergem cateva minute, prin padure, de-a coasta, pe o poteca larga, si fara obstacole, ne aducem aminte ca noi vrem sa ajungem pe varf, si nu in Poarta Vanturilor. Ne furase peisajul … Asa ca, ghicim pe unde e padurea mai prietenoasa, si o luam drept in sus, pe linia de cea mai mare panta, pana in golul alpin, care se ghicea nu prea departe. Ioi ce pajiste intinsa am gasit. Cat cuprinzi cu ochii, un camp mare, cu iarba galbena, inalta, si din loc in loc molizi marunti, dezbracati de vant. Idilic si sinistru, in acelasi timp. In fata noastra, dosul umbrit al Siriului, ne spune ca mai e mult pana sus. Ne asteapta un obstacol de vreo 200 metri, diferenta de nivel, pana la varful Bocarnei. Si incepem sa ne insiram pe el in sus, in zig-zag, incercand sa ghicim o poteca care nu exista (pe harta aparea o cruce rosie, dar doar pe harta). Este destul de greu, sa treci versantul asta de afinisuri, si jnepenisuri, iar sus ajungi rupt de oboseala. Din cand in cand mai aruncam cate o privire in spate … vedeam toata Valea Crasnei, cea mai larga din vaile ce coboara pe partea nordica a Siriului, pana jos in Valea Buzaului. Dincolo de ea, se ridica, la mare distanta, Ciucasul (1954 m), vecinul mai inalt. Iar peste Valea Buzaului, putem ghici Penteleul (1771 m), o mare piramida, cu gol alpin, ridicata din munti mici impaduriti. Cativa pasi, si iesim pe fruntea Bocarnei. Pana pe varf avem de strabatut un tufaris de jnepeni arsi, uscati, printre care trecem cu greu. Dar, la trei sferturi de ceas de la plecare din Dosu Muntelui, reusim sa atingem varful. Suntem la 1657 m altitudine, pe Vf. Siriu (Bocarnea). Nu este cel mai inalt. Dincolo de Poarta Vanturilor se ridica masivul Malaia (1661 m), care apare ca o creasta golasa, lunga, lasata spre sud. Dar suntem pe cel mai frumos munte al Siriului. Laurentiu se chinuie sa indrepte lemnele infipte intre bolovani, ce tineau loc de baliza de indica varful, in timp ce restul stateam tolaniti in iarba, la adapost de vantul tare. Ora e tarzie, si nu prea avem timp de pierdut. Am putea sa ne intoarcem pe drumul urcat, chiar si pe poteca nemarcata (parea destul de scurta), sau sa mergem pe punctul rosu (de care eram convinsi ca in teren nu mai exista). Dupa ceva argumente pro si contra alegem punctul rosu, ca sa vedem si noi ceva nou. La Lacul Vulturilor nu mai ajungem … e prea scurt timpul ramas … Dupa fotografia de grup, coboram de pe varf, un pic spre Poarta Vanturilor, dupa care ne lasam in stanga, pe o culme destul de povarnita. Ajunsi intr-o mica sa, ghicim poteca ce se strecoara pe sub Bocarnea. Chiar daca nu e marcata, pare destul de clara. N-aveam nici o sansa sa ajungem aici, coborand direct din varf. Era o coasta plina de jnepeni uscati, de netrecut. Sic! Ehh, ce bune ar fi parazapezile, ce lenevesc pe fundul rucsacului (am in bocanci numai tepi de iarba uscata, afinis, si crengute de jnepeni), dar lenea e coana mare si pentru mine. Sub noi, cateva capre negre o zbughesc printre stanci, deranjate de zgomotul vorbelor noastre. Am numarat vreo trei, dar se pare ca-s mai multe, dupa cum zic altii din grup. Sincer, nu ma asteptam sa dam peste capre negre in Siriu, dar salbaticia locurilor prin care trecem, tancurile asemantoare cu Ciucasul, au creat un habitat pentru caprite. Pacat ca s-a lasat umbra pe vale, si nu le putem fotografia cum trebuie … dar e imbucurator sa vezi ca aceste vietati au supravietuit in acesti munti, mai pitici. Cand trecem tot Bocarnea, ajungem sub o mica sa, ce o vazusem si din partea cealalta, intr-un fir de vale, la prima vedere sec (dar pe care gasim apa siroind). Eu am luat-o mai la pas, si neasteptand si pe ceilalti, am coborat valea abrupta, pentru a iesi pe coasta sub Coltii Balei. Pe acolo era poteca … ce ar fi trebuit sa fie marcata. Ajuns jos, astept vreun sfert de ceas pana apar si ceilalti, mirat ca nu se prea grabeau. Dar imi trece mirarea cand aflu ca de fapt s-ar fi vrut sa renuntam la traseul nou, si sa coboram tot pe unde am urcat, prin acea sa … doar cand au descoperit ca eu sunt deja in vale, s-au hotarat sa renunte la idee si sa vina dupa mine. Ar fi fost un moment, si o decizie … si daca as fi fost si eu sus, ne-ar fi scos din mult mai multe belele ce vor urma … Ne grupam cu totii pe pajistea de sub coltii Balei. Am lasat in urma Siriul, masiv, cu un versant salbatic, prapastios, care da o nota mai aparte acestor munti. Nu-s chiar atat de pasnici cum crede lumea … Traversam de-a coasta culmea golasa, pe sub padurea neagra de molid (incercam sa evitam sa traversam prin paduri, zona asta necunoscuta), si ajungem la un salas, indicat pe harta, unde ne orientam din nou. Este ora 16, si pana la intuneric mai avem doar un ceas. Trebuie sa tragem tare. Gasim im padurea din fata, o poteca destul de firava, dar dupa atata mers, vedem primul punct rosu, vechi de cand lumea, dupa culoarea vopselei (vazuse si Bogdan mai devreme, pe o piatra, unul la fel de sters). Mai rasuflam odata usurati. Parca nu ne mai este atat de frica … Urcam usor pana in culme, pe marcajul rar, iar de aici pare-se ca tre sa coboram sub culme, pe partea cealalta. Numa` sa nu o ia la vale, ca pare prea repede panta. Cu greu reusim sa ne tinem pe picioare prin frunzisul alunecos, pe curba de nivel. Dar dupa un chin de cateva minute, iesim pe culme, iar, deasupra unui abrupt pe care trebuie sa-l coboram. Mai cu atentie, mai cu graba, ajungem prima parte din grup, in saua impoienita, de unde vom schimba directia de mers. Langa noi, o stana zdravana (numai buna de dormit. Sic! Leaota), si o poiana larga larga, ce duce pana in valea Mreaja. Am tras un pui de odihna in drum, asteptand pe ceilalti. De aici, se vedea ca poteca intra in padure, dar e clara clara, asa ca nu ne mai faceam griji cu lumina. Soarele isi dadea duhul peste Malaia. Umbrele deveneau tot mai palide. Intr-un final ajung si ultimii. Radu se lovise la genunchi, mai sus, si mergea mai greu. Cu o genunchiera de la Carmen a mai rezolvat problema (desi la masivitatea lui nu-l prea incapea). Cativa vor ramane in spate cu Radu, mergand mai incet, iar restul vom porni deja la vale, cautand masinile. De stiam cat drum o sa fie … nici nu banuiam. Poteca buna nu tine mult timp. Se pierde prin niste drumuri de TAF-uri, ce se tot intersecteaza intre ele. Nu mai putem avea nici un reper de orientare, decat valea. Drumul forestier in care trebuie sa dam, nu-i. Mergem inca la lumina serii (daca se mai putea numi lumina) si tot coboram, coboram, pe drumuri tot mai salbatice si mai rupte de ape. Cine stie de cand nu s-a mai umblat pe aici, cu exploatarile forestiere. Dupa o vreme, ajungem intr-un luminis mai larg, unde pare a fi o platforma de intoarcere a tractoarelor. Se prea poate ca aici sa fie capatul drumului forestier de pe Valea Bradului (pe care o vedeam noi pe harta). Dar tot pe harta, apare un canton forestier, care in teren nu-i … Incepem sa fim derutati. Cine stie, prin drumurile alea de TAF-uri pe unde ne-am abatut, si om fi nimerit in alta vale … Dar luam de bun, drumul forestier, si coboram pe el, cu frontalele aprinse. Parca nu se mai termina. Traversam zone rupte, agatate deasupra unor prapastii, pe unde apa a dus totul; iarba, copaci, nimic nu a mai ramas. Dupa o vreme, si o nehotarare la o mica bucla, unde am luat-o la ghici pe scurtatura, ajungem in marele drum forestier, ce ocoleste lacul … Uhhh, cel putin am iesit din zona necunoscuta …. Pe un panou scrie “Drumul Forestier Izvorul Fara Nume”. No, acu` noi credeam ca suntem pe Izvorul Bradului, dar pe harta gasim Dealul Fara Nume, in versantul vaii, deci asta trebuie sa fie … De aici incepe calvarul. Cat eram noi in siguranta, ca suntem pe drumul cel bun, aveam sa strabatem patria noroaielor, a baltilor inghetate, si a urmelor proaspete de urs. Dincolo de hau, se ghiceau masinile ce veneau pe sosea, pe cealalta parte a lacului. Din pacate nu aveam cum sa ajungem acolo … era un lac de trecut inot pana la sosea. Si am tot mers pe drum, am tot mers (mai mult pe margine, ca era noroiul mai mic), pana ni s-a acrit. Din cand in cand mai gaseam cate un drum la dreapta, dar stiam ca se va opri in lac, si ne era frica sa nu ramane blocati pe acolo. Cea mai mare indecizie am avut-o in dreptul unei case, ce se vedea in vale, si unde auzeam cainii. Dar nu putea fi decat zona de la Gura Siriu, si noi mai aveam mult pana la podul din capat. Harta nu ne mai ajuta cu nimic. Pe ea aveam 3 km de drum, si noi mergeam de mai bine de o ora. Senzatia de panica a aparut cand am inceput sa ne afundam cu drumul, in munte, urcand … dar totusi, nu putea fi decat asta cel bun. Nu era decat intrandul dinspre Paraul Negru, unde drumul mergea spre munte, pentru a traversa prin zona amenajata, valea. Ce inseamna intunericul … si cu cat amplifica teama. De aici am cules si marcajul dunga rosie. Si aveam sa mai mergem mai bine de juma de ceas, pe marcajul asta. Acum realizam proportiile ratacirii de dimineata. Ca noi toata bucata asta nu o facusem … desi pe aici trebuia sa ajungem. De prin vale ne tot latra cainii de pe la casele izolate. Trebuie sa fie tot Gura Siriu. Auzim si niste oameni urland, ca ciobanii la oi. Poate urca la noi, crezand ca suntem hoti…. Nu poti sti nimic. Deja e prea de tot … nu mai ajungem si tot mergem. Avem senzatia ca drumul asta ne scoate la Crasna, care e kilometri buni mai la deal de masini. Intr-o rascruce, hotaram sa iesim in dreapta. Gasim un buldozer de la exploatari, si un drum de duce spre rau. Prin bezna niste caini ne latra. Gasim o casa, unde un om iese mirat in curte. Prin bezna strigam la el, sa ne explice unde suntem. Ohhh, rasuflam usurati. Drumul duce la raul Buzau, dar nu se poate trece dincolo. Rasuflam usurati, pentru ca ne lamureste ca drumul cel mare s-ar termina 2 km mai incolo, la pod. Deci e bine … pe unde mergeam. Ne intoarcem in bezna sinistra, si dupa cateva minute gasim poteca ce taia serpentinele. Am ajuns … suntem intregi … dar nu toti. La o ora dupa noi, vor ajunge si restul, dar cu peripetii. S-au saturat si ei de drumul forestier, si au iesit la rau, acolo unde noi nu am vrut sa ne aventuram. Au traversat pe o punte suspendata, si au fost fugariti de ciobanii ce urlau la noi … cu batele in aer si cu cainii. Ce fac oamenii la betie … Un jeep i-a cules de pe sosea, din fuga de ciobani (Radu, cu tot genunchiul lovit, era primul; hihi), si dupa cateva sute de metri au ajuns si ei la masina. E bezna pe valea Buzaului. O sosea destul de sinistra, si putin circulata. De cateva ture, avem ca partenera de drum, bezna noptii, potecile incurcate, marcajele lipsa si umblatul creanga prin necunoscut. Dar … se pare ca a fost ultima din an. Acum ne pregatim cu totii pentru sarbatori. Poate intre timp o fi aparand si zapada … ca totusi, e iarna.

Ramas bun toamna

2006-11-29T15:37:00.000+02:00

21 octombrie 2006
Ultimele clipe de toamna ale Leaotei ... Fotografie realizata pe muntele Cumparata Crucii, in culmea de legatura catre Bucegi, inainte sa coboram spre cantonul de la Andolia.

Nostalgie pentru vara ...

2006-11-28T22:25:00.000+02:00

... la mijlocul lui noiembrie. Tot in tura din Piatra Mare (18 noiembrie 2006), undeva pe Valea Sipoaiei.

Nehotarate anotimpuri in Piatra Mare

2006-11-26T23:22:00.000+02:00

18 noiembrie 2006 (Piatra Mare)
Dimineata nu spune nimic. Doar ca este posibila o noua zi mohorata de toamna … Unde-i toamna de anul trecut !? Tarziu, tarziu de tot, plecam din Brasov. Am fi vrut sa mergem in Ciucas, dar n-am avut suficiente masini la dispozitie, asa ca ne-a ramasa, permanenta rezerva, Piatra Mare.
Trecusera doua saptamani, de la incercarea prin viscol, esuata in omleta fierbinte de la cabana … Poate azi …
Cu echipa schimbata, dar cu aceiasi pofta de munti, paraseam orasul, pe soseaua incetosata ce duce spre Predeal. Eram insotit de Andra (Badea), Catalin (Colac) si Claudeea. Ma invatasem minte de tura dinainte. In picioare aveam bocancii de vara, in rucsac cei de iarna. Schimbul urma sa-l fac unde o fi zapada mai nesuferita. Dupa un ceas de mers, ajungem la Dambu Morii, la complexul de la poalele Pietrei Mari. Soarele incepea sa-si faca simtita prezenta. Ceata deasa, ce de doua zile acoperea Brasovul, incepea sa se destrame. Incet, incet se lumineaza … Ne incalzim si noi, si privirile, in spectacolul ce se desfasoara in lupta dintre soare si ceata. Poteca transpira, padurea fumega … pe cateva sute de metri lasam in urma ceata inghesuita pe vale, pentru a da de cateva raze de soare … inainte de a intra in umbra Sipoaiei. Acum doua saptamani eram in iarna veritabila, pe aici, cu zapada la genunchi … acum, nici urma. Pana la Sapte Scari, poteca plictisitoare pe malul paraiasului, nu scoate prea multe zgomote din noi. Doar din cand in cand ne oprim pentru o fotografie, doua, cu raze de soare printre molizi salutand, drepti, trecerea noastra. Ajungem la canion, unde, intr-o scurta pauza, testam salata de pui a Andrutei (nu stiu care era diferenta intre cea de pui si cea beuf, ca aveau acelasi gust – ce ti-e si cu salatele astea cumparate prin supermarketuri), ne intindem un pic oasele umezite de ceata de dimineata … savuram momente foto dupa care ne facem curaj prin canion. Gheata s-a topit de mult … iar acum parca si canionul este mai intunecat. Dupa un sfert de ceas, depasim inghesuiala celebrului canion, iesind la lumina in padurea de molid. Cu toate ca a iesit soarele de ceva vreme, noi urmcam doar prin umbra si prin racoare, insotiti pe tot parcursul traseului spre cabana, de inca un cuplu de turisti. Iesiti din canion, undeva la 1100 metri altitudine, nu vom gasi, inca vreme de jumatate de ceas, urme de zapada. Las` ca-i bine, sa fie cat mai putina. Ne-om satura de acum inainte, de sase luni de zapada in munti … Si stiu senzatia aia din aprilie, cand se duce, da` parca nu se mai duce … si tot tanjim dupa lunile de vara, cand poti sa-ti asezi fundul in iarba, fara sa faci igrasie de la zapada rece si uda. Hehe.
Valea Sipoaiei isi pierde urmele de siroire si se transforma intr-un valcel sec, de-alungul caruia urcam, prin locuri mai stramte sau mai largi. A inceput sa apara si zapada, si pe cel mult 200 metri diferenta de nivel, dam de strat continuu. Nu prea mi-o doream si pentru simplul fapt ca dimineata nu-mi gasisem prin debara parazapezile, si am plecat la drum cu ele declarate pierdute. Intr-un final, sunt nevoit sa schimb bocancii. In cei de vara incepuse sa-si faca loc umezeala de la zapada uda. Profit de parasirea valcelului, in zona superioara a traseului, si cum luasem ceva avans fata de ceilalti, am timp sa fac rapid schimbul, fara sa tin pe nimeni in loc … Ehh, alta viata … da` doar pe unde e zapada … ca altfel, iti faci picioarele tocana de platfus (cu doua saptamani inainte, facusem greseala sa vin in bocancii cu talpa rigida, de la Sapte Scari, pana in Darste parca tot drumul calcam, descult pe pietre).
--------
Pe la ora unu si ceva ajungem la cabana Piatra Mare (1630 m altitudine), cu chiu cu vai. Iesit din umbra padurii ma bucur de soarele de toamna tarzie. Tot cerul e numai albastru, albastru de sa te saturi. Ne asteapta un ceai fierbinte, si o binemeritata pauza de masa. Cu cat intarziem aici la cabana, cu atat ne va fi mai greu mai departe. Asa ca nu zabovim prea mult la caldura si pornim spre varf. Intram iar in umbra padurii, pana ocolim Sura de Piatra (1702 m altitudine), si vedem abrupturile dinspre Valea Garcinului. Peste valea adanca, se ridica culmile Neamtului, pe care a mai ramas doar putina zapada. A fost prea cald in ultima saptamana … Cu ochii spre Piatra Scrisa, care a intrat deja in umbra amurgului, urcam spre zona superioara a masivului. La baza hornului de acces pe platou, facem un mic popas, pentru a ne mai trage sufletul oleaca. Prin spartura pietroasa, inchisa intre Piatra Scrisa si Vointa, iesim pe Coada Pietrei Mari, de unde incepe lungul platou pana pe cota maxima. Hehe, iar ne incalzim la soare. Zapada nu prea a ramas. Mai mult pe linia de cumpana, caci spre Pietricica ne ranjeste iarba galbena, in luminile amurgului. Sub varf, o mica cornisa se formase, cazuta un pic spre valea Sipoaiei, semn ca batuse vantul de la ultima ninsoare. Am ajuns pe varf in jurul orei trei. Cat am stat la fotografii, cat am stat sa ne incalzim la soare, n-am simtit cum a trecut vremea. De sus, se vede tara Barsei, sub un val gros de ceata. Doar Brasovul, si nu intreg, ci pe jumatate, mai scoate nasul la soare, de sub albul ce acopera cartierele marginase. Asa este de cateva zile … dar altfel e spectacolul de sus. Dupa jumate de ceas ne hotaram sa o luam la vale, caci in mai putin de o ora si ceva se intuneca …
------
Initial voiam sa coboram spre Tamina, dar eram mai siguri, la intuneric, prin Familiar, decat prin zona salbatica a zonei de la Timisu de Sus. Mai bine ne vedeam ajunsi la Dambu Morii, decat la Timis, la ocazie, asa ca hotaram sa ne intoarcem la cabana. Coboram tot mai grabiti, ajungand la apusul soarelui langa micul adapost. Coboram inspre Familiar, pe o poteca inghetata de umbra, si nu odata ma culeg de pe jos, cu fundul bine proptit de pamantul rece. De zapada scapam abia in poiana mare, de sub Piatra Mica, acolo unde acum cativa ani era un mic izvor amenajat, cu o bancuta. Intram in padurea rece, cu umbrele noastre, tot mai putin vizibile. Se lasa intunericul. Ehh, cand n-om mai vedea, ne-om baza patru insi pe doua lanterne, ca eu si cu Andra ni le uitasem pe acasa.
Cand drumul devine mai larg, cand drumul devine mai prietenos, atunci ai tendinta sa nu mai fii atent. Dupa ce ne intersectam cu un motociclist, ce-si testeaza motorul prin Familiar (inainte stiu cazuri cand se urca cu motorul la cabana), si luand-o inainte cu Andra, reusim performanta sa ne ratacim, taman in Piatra Mare. La o curba a potecii marcate, in jos, direct pe culme, continua un hogas bine conturat, ca o poteca nemarcata, ce tot duce la vale. O luam pe acolo, stiind ca exista poteca nemarcata ce duce direct pe culme pana la Dambu Morii; doar ca socoteala din minte nu prea se potrivea cu intunericul din teren, si cand dam intr-o sa, de unde dispare cu totul poteca, incepem sa ne scarpinam in ceafa si sa ne gandim ce sa facem. Lanterne nu avem, ca-s la Cata si Claudeea … iar peste varful din fata nu prea am chef sa ma aventurez, in conditiile in care poteca disparuse, si puteam da de un molidis des, din care sa nu mai iesim. Grea decizie … si mai ales, nepotrivit momentul. In stanga, se aude un susur de apa. Nu poate sa fie decat Sipoaia, si cu greu reusesc sa disting si lumina de pe fundul vaii. Dar nu are sens sa ne aventuram, pe intuneric, mai ales ca in zona de jos a Familiarului, sunt mai multe fire de vale. O mai da si peste vreun barlog de urs, sa fie tacamul complet. Pe de alta parte, in dreapta, o vale adanca nu prea ne facea cu ochiul, dar stiam ca Familiarul o luase pe culmea de dincolo de ea, asa ca doar intr-acolo merita sa incercam. Coboram un pic, si dam de un drum de exploatare, cu urme proaspete de masina (de dupa ultima ninsoare). Parca as rasufla usurat, doar ca gresim directia de mers, si dupa zece minute, de baltoace, mocirle, sarit copaci cazuti, ne dam seama ca se infunda … inapoi, si cumva spre vale … e singura sansa. Acum chiar nu se mai vede nimic … doar cu greu silueta drumului in padure.
Si totusi … dupa cateva sute de metri, ceva luminite si zgomot de motor … am dat de Familiar. Banuielile se confirmasera. Eram pe drumul forestier, ce urca valea Daschiei, iesind la un momendat din vale, pentru a se pierde pe culmea dintre Daschia si Sipoaia. La bifurcatie, ne intalnim si cu Cata si Claudeea, ce nici nu banuisera ca ne-am fi ratacit … ne credeau deja la Dambu Morii. Coboram pe drumul forestier, plin de noroaie si balti, nemaichinuindu-ne sa le ocolim, ca oricum nu le vedeam, si de multe ori se intindeau dintr-o parte in alta a drumului.
-------
Iesim la Dambu Morii, din bezna, sub privirile mirate ale unora aflati cu cortul, la un gratar, in larga poiana. Ceata acoperise dintr-odata toata valea. Ce lasasem dimineata in urma, regaseam la sosire. Prin negura asta deasa, coboram spre Darste, pe marginea soselei, distingand cu greu, prin ceata, drumul ce-l aveam spre casa.
Trebuia sa fie si aceasta tura, deosebita … si a fost, fara sa vrem. De Piatra Mare ma bucur mereu cand ajung … pentru ca este primul meu munte, urcat acum treisprezece ani, intr-o toamna tarzie, si de cate ori ma intorc, ma bucur pentru momentele care au trezit atunci in mine, dragul de munte. Am vazut ceva frumos … acolo sus … altfel n-as mai fi urcat a doua oara.
Sa ne revedem cu bine, Piatra Mare.

A inflorit

2006-11-26T19:36:00.000+02:00

18 noiembrie 2006
O minune pe care o astepti luni de zile, pentru a te bucura cateva ore ... Mama, ti-a inflorit trandafirul preferat ... Sa-ti aduci aminte de el, mereu.

Iti mai aduci aminte ...

2006-11-26T19:22:00.000+02:00

25 noiembrie 2006
Iti mai aduci aminte Claudia !? ... cand o pustoaica timida, de doar 16 ani, pasea, speriata, pentru prima data in frumoasa familie a Florilor de Colt ...
S-au schimbat multe de atunci ... si te-ai facut tot mai vesela, si mai plina de tine.

Copacul fara padure

2006-11-25T14:48:00.000+02:00

18 noiembrie 2006
Drum de dimineata spre Piatra Mare, la mijloc de noiembrie. Odata cu prima ninsoare, cea de la inceputul lunii, ultimele culori calde de toamna fugisera sub plapuma alba. Trecusem intr-un altfel de toamna, cu ninsori, ploi, ceturi, si multa multa ... mahnire ... ca toamna-i mormant.
Din cand in cand, soarele se joaca iar de-a toamna, trezindu-ne zambete de dimineata, si bucuria ca inca nu s-a sfarsit totul ... aceasta dimineata este preludiul unei astfel de zile ... Copac fara padure, sta martor luptei dintre doua povesti ale toamnei ... la marginea dintre ceata si soare ..

-------
"Copacul fara padure" pe ALPINET
"Copacul fara padure" pe BAG or GOOD

Erori

2006-11-25T11:41:00.000+02:00

Poate, candva, timpul va aduce inapoi viata
Pierduta intr-o calatorie fara sens.
Poate, candva, timpul va aduce inapoi iubirea
Scapata intr-o prapastie fără fund.
Poate, candva, timpul va aduce inapoi ideea
Inlantuita in gratiile erorii.
Poate, candva, noi vom invata sa nu mai gresim.
Pastrandu-ne viata, iubirea, ideea.

Visam ... la alb-negru

2006-11-24T16:56:00.000+02:00

18 noiembrie 2006
O dimineata de toamna tarzie ... Valea Sipoaiei, inspre Piatra Mare ..

Imaginea originala este color. Cat despre jocul de umbre, forme si lumini, am asteptat mult momentul. Se ridica ceata, in timp ce soarele strabatea valul ei ... in acelasi timp pamantul rece transpira, la primele raze, asteptate sa cada printre ramurile molizilor de pe Valea Sipoaiei.
-------
"Visam ... in alb-negru" pe ALPINET
"Visam ... in alb-negru" pe BAD or GOOD

D-ale doamnelor

2006-11-13T19:13:00.000+02:00

11 noiembrie 2006
Printre Pietrele Doamnelor (Rarau), la o mica tura, pe "centura" Complexului Alpin (circuitul Pietrelor Doamnei). Datorita obiectivului slabut, care nu prea m-a ajutat la acest cadru ... urmeaza sa postez si replica ...

Si a venit si replica ... fotografie realizata din trei cadre "portrait", ca panoramare.

Afis :: Povestea frunzei ...

2006-11-11T12:00:00.000+02:00

Lira Cantecul Toamnei (10-12 noiembrie 2006, Cabana Rarau)
Afisul a facut parte din concursul de tematica al lirei, luand locul 2. Am fost incantat sa fiu batut la locul intai, de Alina Prodanescu, de la Veniti cu Noi din Bacau, care a debutat aici, in concursurile de afise pe tematica ecologica.

Priveste-ma in ochi ...

2006-10-21T22:15:00.000+02:00

21 octombrie 2006, prin Leaota
La apus de soare in Leaota, pe la stana din Cumparata (cam intarziasem pe varful Leaotei, ca sa prindem ceva momente de lumina).
Unul din cele mai frumoase portrete pe care i le-am facut lui Carmen. Sa tot astepti un astfel de sfarsit de zi ...

Afis :: Ruga unui singuratic

2006-04-08T12:00:00.000+02:00

8 aprilie 2006, Lira Primaverii (Paltinis, Muntii Cindrel)
Afis cu tema ecologica, prezentat la Lira de la Paltinis, la inceputul primaverii. Am obtinut locul 2 cu el.

Afis :: Copacii fara padure

2006-02-04T12:00:00.000+02:00

Februarie 2006, Lira Ghioceilor (Cheile Butii, Retezat) Afisul prezentat in concurs, a obtinut locul 1. Versurile din tema sunt dupa meldia Tatianei Stepa (am avut ocazia sa o cunosc personal la festivitatea FRTS, din decembrie 2002, de la Baile Herculane).

Toamna iubirii

2005-09-29T18:48:00.000+03:00

A venit toamna iubirii mele
Acopera-mi ochii
Sa nu vad frunzele ametite
Cum cad pe suflet.

Ploua de ceasuri bune
Acopera-mi urechile
Nu vreau sa aud plansetul
Nu vreau sa aud moartea.

Vantul bate prin inima pustie
Acopera-mi corpul cu orice
Nu pot sa simt adierea
Ce ingana soaptele mortii

Afis :: Nu fura linistea

2005-04-23T09:50:00.000+02:00

23 aprilie 2005, Lira Prahoveana (Cabana Piatra Arsa, Bucegi).
Afis prezentat cu ocazia acestui concurs. Locul 1 ... A fost pasul spre altceva, in linia de grafica cu care realizam afisele pe tema ecologica.

Inainte de ceruri

2005-02-04T12:00:00.000+02:00

O clipa de ragaz si cugetare,
Pe drumul catre Everestul greu
Putea-voi fi, eu, demna, oare
Ca sa tot urc pe drumul meu?

Si de ma vezi acum pe ganduri,
N-o fac pentru ca-mi pare greu
Am fost in viata, demna oare?
Ca sa-l ating pe Dumnezeu.

Un Everest pietrit in zare,
Priveste catre fratii sai
Pierdut in recea inaltare
Atins de oameni, si de zei.

Noi suntem muritori de seama,
Si de ni-s pasii tot mai grei
O clipa de ragaz si cugetare...
Ne face demni sa ne suim pe ei,
Acolo sus, pe muntii Zei.

Suflet de munte

1998-06-15T15:59:00.000+03:00

Luna de argint, cade prin ferestre
Chipul tau iubit, il simt viu, la piept
Iubirea ce-ti port, dainuie pe creste
Iubirea ce-mi porti, e un monument.

Ti-am adus un munte, cu crestele albe
Sa-l strabatem noaptea, prin albastri pini
Vaile-n nestire, sa-impletim in salbe.
Vulturul coboare, dorul sa-i alini.

Ti-am adus un munte; azi l-am cumparat.
Cu viata mea franta, am platit un munte,
Codrii de arama sufletul mi-au luat.
Te rog nu fi trista, ti-am adus un munte.

Cand privesti spre creste, vantul nu mai bate.
Printre nori si ceturi, simt ca ma iubesti
Te iubesc si eu, mai presus de soapte.
Iubito acum sunt ... muntele ce-l cresti.

Toamna jilavă

1995-11-12T21:15:00.000+02:00

Pădurea plângea;
apus de Brumar
Cu suflet bizar,
în stropi, ea primea.

Din norul de cleşte,
doar umbre curgeau
Pământul stropeau,
în valuri celeste.

Din norii sălbatici,
doar plumbul cădea,
Priviri scutura,
pe noi, cei ostateci.

Şi, marea, departe,
de oameni, era,
Ascunsă privea,
din colturi desarte.

O pală de vânt,
îmi scutur pe frunte,
Prin geamuri cărunte,
căci Toamna-i mormânt.

Delir

1995-05-20T08:02:00.000+03:00

Tot câmpul este o floare.
Ideea zumzăie fugitiv
Polenul, risipeşte fumul
prin şanţuri şi mărăcini.

Treaz?
Mahmur?
Aiurit?
Oare cum sunt eu, când scriu !?

Am aţipit!
Vă las, în şoaptele voastre.

Foamea de suflet

1995-03-12T20:58:00.000+02:00

Mă trezesc pentru o secundă
Din agonia foamei de suflet,
pentru a vă scrie sentimentele.

Câmpia Amazoniei se citeşte, verde
Pe faţa-mi inundată de valurile Zeului Fluviu.
Jungla gândirii, virgină încă,
şuieră cântecul lianelor
bătute de vântul neştiinţei.

Transpir, sunt ud şi mi-e foame,
dar peşte să prind, nu mai pot
şi mă strecor cu umbra mult slăbită.

Cu ultimele puteri, sfrijite,
de inaniţie şi de mister,
încerc să rânduiesc strigoii în versuri.

Cânt foamea de suflet, în agonie
dispreţuit de foamea de stomac.
Stomac gelos, poţi chiar să mă ucizi
căci eu, tot îmi cânt sufletul.

Mi-e foame!

Ţărână, valuri şi lumină

1995-03-07T08:10:00.000+02:00

Ţărâna asta a fost cândva un om
pământ, întuneric şi mizerie.
Ţărâna asta a fost cândva un om,
cu viaţa neagră, cu inima-nspumată.
Şi acum a rămas numai ţărână,
lipsită de vlagă, călătoare efemeră,
prin această lume.

Valurile acestea, au fost cândva oameni,
albastru, puritate şi lumină.
Valurile acestea au fost cândva oameni,
cu viaţa albă, zâmbetul pe buze
şi acum sunt doar suflete,
libere în nesfârşitul mării,
dar totuşi viaţă … nu ţărână.

Copacii aceştia au fost cândva copii,
plecaţi în tinereţea lor,
pierduţi în neliniştea copilăriei.
Acum sunt doar verzi arbori, cu suflet viu
pierduţi in lumea neînţelegerii.

Sufletele acestea au fost cândva oameni,
Oamenii aceştia au fost cândva vieţi,
Vieţile acestea au fost cândva…
ţărână, valuri, copaci şi … iarăşi suflete.